Dapyx a fost un rege geto-dac din primul secol î.Hr. al unui trib sau uniuni de triburi getice situate în părţile centrale ale Dobrogei. Una din regiunile în care au rămas urmași ai lui Burebista este una destul de zbuciumată deoarece aici nu se mai întâlnesc doar două civilizații puternice, ci trei și anume cea getică, cea romană și cea elenă. Este vorba de Dobrogea. Aici domnesc concomitent trei regi geți: Roles, Dapyx și Zyraxes. Toți trei conduc în jurul anului 30 î.Ch. Armata dacilor, o forță de temut Viața militară a dacilor prezintă câteva caracteristici ce trebuie relevate. În primul rând faptul că fiind un popor sedentar, nu nomad, ei pornesc la război numai cu armata lor, nu cu întreg neamul – femei, copii, bătrâni- așa cum fac germanicii sau iranienii din bazinul dunărean, care-și iau cu ei în expidiție și familie și bogății. Un al doilea fapt este disprețul pentru moarte. Crezând potrivit religiei lor că sufletul este nemuritor, considerând deci moartea nu ca pe un sfârșit, ci ca un început, și anume o viață nouă, alături de Zalmoxis, dacii luptă cu un avânt și un curaj extraordinar. Sinuciderile în război, atunci când înfrângerea este inevitabilă, sunt un fapt obișnuit. Dovadă sunt regele Dapyx care lupta contra lui Crassus (28 î. Hr.) și Decebal împreună cu sfetnicii săi, în al doilea război cu Traian. Încă din vremea lui Tucidide, geții(dacii) sunt cunoscuți drept buni călăreți. Ei trag cu arcul din fugă, tehnică preluată de la sciți. Triburile din partea de șes, de stepă (“pustia” geților din Bugeac, de care ne vorbește Strabon, așa trebuie înțeleasă, ca stepă) aveau în special cavaleri, în timp ce în părțile muntoase predomină pedestrimea. Pe columna lui Traian, dacii sunt înfățișați luptând de obicei pe jos. Ei au o armă specifică – o sabie încovoiată și un scut rotund. Unii poartă și spadă lungă și dreaptă, sau sabie scurtă, cu două tăișuri, asemenea celei romane. Sunt prezente și lăncile, sulițele, prăștii pentru aruncat pietre sau plumb. În sfârșit, unii sunt reprezentați cu topoare măciuci, ciomege, într-un cuvânt arme țărănești, așa cum vom întâlni și la români peste mai bine de un mileniu.